Lacrimi

Sa plang, sa nu plang? Imi amintesc mereu de sfatul tatalui meu care imi spunea ca doar atunci cand o sa simt ca nu mai pot -sa plang, sa plang si iar sa plang. La fel de bine imi amintesc si continuarea: tu o sa poti mereu… Deci nu o sa plang niciodata. Imi amintesc si de indemnul mamei care imi spunea ca cel mai bine in viata ar fi ca lacrimile mele sa curga doar in cinstea mea, dar doar atunci cand nu se speria de gandul ca as deveni insensibila si egoista, asa cum nu ma educase ea.
Imi amintesc si cuvintele de consolare ale celei mai bune prietene care imi spunea ca pot sa fac balta de lacrime sub mine, dar sa nu fie balta dedicata “prostului”, cu trimitere directa catre iubirea care te face sa suferi si care nu se poate numi decat iubire de dragul iubirii. Din cand in cand insa, fara sa se exagereze cu batistele, cu lacrimile folosite pe post de manipulator, cu durerile de cap sau cu acumularile de frustrari, lacrimile ajuta la consolidarea sistemului psihic, la eliberarea de tensiuni si la spalarea de suflete. Este demonstrat stiintific, am vazut intr-un documentar. Si apoi, este… uman, asta am vazut-o uitandu-ma in jur. Daca nu avem lacrimi, atunci ce mai avem? Intr-un secol care se vrea puternic si nu se vrea a plange, intr-un secol in care se vorbeste numai despre beneficiile rasului, lacrimile ne arata ca suntem umani, sensibili, ca avem un suflet care inca stie sa fie slab si sa se induioseze. Un suflet caruia pur si simplu ii pasa…
Lacrimile? Sa curga, sa nu curga? Cred ca tocmai am comis-o. Lacrimile mele tocmai au curs rau de tot. Am incercat intotdeauna sa le impiedic sa se prelinga, dar atunci cand nu am mai putut sa o fac, Doamne, cat de bine a fost… Ce usurare! Si nu am varsat mai multe lacrimi decat cerneala pentru ca au cazut pe tastele de la laptop. Azi a fost insa una din zilele in care nu am mai putut. Am facut ceea ce uitasem de mult sa fac. Am plans. Mult si bine.
Nu m-am putut abtine si am spus povestea lacrimii tale, a lacrimii mele, a lacrimii psihologice, a lacrimii picata dintr-un suflet care nu mai poate, a lacrimii autentice, a lacrimii care nu mai are astampar, a lacrimii care vrea sa cada, a ochiului care vrea sa o opreasca si a lacrimii care se rostogoleste in ciuda sfortarilor inutile ale ochilor. Este povestea nervilor intinsi la maxim, este momentul suprem de relaxare, momentul in care dai un sut lumii, optimismului si fericirii inautentice. Momentul in care te simti fantastic de bine si plangi cu zambete, razi cu lacrimi. Este povestea fericirii si a suferintei, a lacrimilor care alina si a lacrimilor care insenineaza.